Printre voi e cineva care nu îl cunoaște pe Bulgăraș? Dacă nu îl știți, nu-i grav, vă spun despre el că e alb, pufos și rotunjor precum un bulgăre de zăpadă, mereu în căutare de joc și mișcare, pus pe lătrat, când e deranjat. Cine credeți că e Bulgăraș? Sigur că da, Bulgăraș e cățel, dar nu de la oraș ci dintr-un sat, nu prea îndepărtat. Dacă l-ai întâlni, sunt sigură că l-ai îndrăgi, cu atât mai mult cu cât lui Bulgăraș îi face mare plăcere să se joace cu voi, copii!
Atât de mult iubește Bulgăraș copiii, încât, zilnic, îl însoțește pe Răducu la grădiniță. Cel mai mult se bucură el la prânz, când copiii, împreună cu părinții, mai zăbovesc la joacă, în curtea grădiniței. E iarnă și zăpada pufoasă îi ține captivi minute bune.
– Bulgăraș, aici, aici! îl strigă unii copii.
– Vino la noi, Bulgăraș! îl îmbie alții.
El are grijă să nu supere pe nimeni. Le e partener de joacă tuturor, chiar și părinților.
Azi, bucuria e și mai mare. Copiii sunt pregătiți pentru concursul de săniuș: la intrarea în grădiniță stau aliniate săniuțele, așteptând- și concurenții.
– Doamna educatoare, doamna educatoare, cât mai e până ieșim la săniuș? întreabă nerăbdători copiii. Nu la fel de nerăbdător e Răducu. Ar prefera să rămână în clasă. Lui îi este teamă de săniuță.
-Nu ne vine să credem! o să spuneți. Cine a mai auzit de copii cărora să le fie teamă de săniuță?
După cum vedeți există și astfel de copii. Nu îl judecați prea aspru însă! Iarna trecută, pe când Răducu avea 3 ani, a urcat pe o săniuță care a luat-o la vale cu o viteză înfricoșătoare. Noroc de un morman de zăpadă care l-a oprit la timp, îmbrățișându-l cu pufoșenia lui. Nu s-a lovit, s-a ales însă cu o sperietură zdravănă care îl urmărește și azi.
În timp ce derulează în minte toată întâmplarea o aude, ca prin vis pe doamna educatoare:
-E timpul pentru săniuș, copii! Ieșim în curte și ne aliniem, fiecare la săniuța lui.
Părinții așteaptă în curte.
– Când e vorba de săniuș, nu mai au nevoie de ajutorul nostru la îmbrăcat! zice zâmbind, unul dintre ei.
Doar Răducu pare să aibă nevoie de ajutor.
-Hai, curaj, nu o să ți se întâmple nimic rău, am eu grijă, Răducu! îl încurajează tatăl său.
– Nuuuu, nu vreauuu!
Părea că nimic nu o să îl convingă pe Răducu să își învingă teama. Deodată însă Bulgăraș sare pe săniuța lui Răducu. Latră și se gudură ademenitor și ușor, ușor îl convinge pe băiat să se așeze pe sanie.
– Distanța până la sosire nu e mare, Bulgăraș e lângă mine, nimic rău nu mi se poate întâmpla! gândește Răducu.
-Start! aude dintr-o dată. Obrajii i se înroșesc, inima îi bate cu puterea curajului ce o inundă. Săniuța prinde viteză, Răducu prinde din ce în ce mai mult curaj și uite-i, da, chiar acum trec linia de sosire.
-Am reușit, Bulgăraș, am reușit! strigă triumfător Răducu.
Uimită, doamna educatoare, exclamă:
– Cine nu are un Bulgăraș, să își ia unul mintenaș!
Iar eu zic așa:
-Cu sau fără Bulgăraș,
Te invit, drag îngeraș,
Când afară e zăpadă,
Ieși fuguța în ogradă,
Fă tumbe împrăștiate,
Joacă-te pe săturate
Cu fulgii și sania , frate!
