Petruș așteaptă cu nerăbdare prima ninsoare, care nu întârzie să apară. La început câțiva fulgi de nea dansează tango-polca, apoi se așază cuminte, fără cuvinte, unde nimeresc: unul mai jucăuș se așază pe nasul lui Petruș, altul își face culcuș pe boticul lui Lăbuș, cățel adevărat nu de pluș, unul pe coada unei pisici, toți sunt fulgi de poveste, mirifici! Uite, doi par inamici, se iau la harță și o găină-i înhață, altul face tărăboi, câțiva stau pe un butoi…
Fascinat, Petruș deschide ușa și desculț cum, e fuge până la poartă, se învârte roată-roată, repetând în șoaptă:
-Ninge, ninge și la tălpi mă frige!
-Vino imediat în casă! îi strigă bunica îngrijorată.
-Vreau să fac un om de zăpadă, să-l admire întregul sat!
-Ehee, mai ai de așteptat! Deocamdată, hai la îmbrăcat!
Fulgii s-au așezat, strat după strat și când s-au adunat cât să-i ajungă lui Petruș până la genunchi, acesta se îmbracă și hotărât, iese în curte unde se pune pe treabă. A lucrat o oră întreagă și tot nu a terminat.
-Omul de zăpadă nu are cap, ce mă fac, am înghețat!
-Petruș, vino să bei un ceai fierbinte cu mine!
-Bunico, parcă îmi ghicești gândurile!
După ce a băut ceaiul și s-a mai încălzit, Petruș a schimbat mănușile ude cu unele uscate și nu s-a lăsat până ce creația sa nu a ieșit cum și-a dorit. Un proiect desăvârșit! A muncit, a șlefuit până ce și omul de zăpadă a obosit:
-M-ai aranjat într-un fel! Vrei să faci din mine top-model? pare să întrebe omul de zăpadă.
-Nu ești un om oarecare, uite, acum îți dau culoare!
I-a pus Petruș un fular roșu, un papion verde , o vestă galbenă, un joben violet, un brâu din sfoară albastră și la sfârșit paltonul asortat cu papionul.
-Parcă aș fi un curcubeu, da ăsta-s eu ! se resemnează omul de zăpadă.
-După ce l-a bulgărit, mai cu milă, că-i muncit, Petruș a hotărât să îi pună un nume:
-Ce zici de Zom? Z de la zăpadă!
-Dacă nu ai nimic de zis, rămâne cum am stabilit, deci Zom este numele tău! zice Petruș mândru de creația lui. Cum în casă nu îl putea lua, Petruș zilnic petrecea timp îndelungat cu Zom, stând la povești și la sfat. Așa drag a prins de Zom că îl lua cu el și în somn, unde visa că Zom e cu adevărat om.
-Sunt convins că înțelegi tot ce îți spun, prieten bun!
Zom părea să fie fascinat de toate câte vedea și auzea. Câteodată, Petruș îl îmbrățișa și Zom tresărea, ori, poate, i se părea.
-Ușurel, că mă topesc de dragul tău! părea să zică Zom.
Într-una din zile, după ce Petruș s-a jucat și ca de obicei a discutat cu Zom, i s-a făcut somn și fără ca bunica să insiste a mers la culcare, ziua în amiaza mare. A adormit cu ochii la flacăra din sobă care pâlpâia odihnitor. N-a apucat să vadă cum o scânteie jucăușă a sărit direct pe cățelul din pluș.
-Petruș, Petruș! pare că îl strigă cineva în vis. Îl vede apoi pe Zom luptându-se cu flăcările, totul pare în zadar, ce coșmar! Flăcările îl cuprind pe Zom care se ia la trântă cu ele, flacără după flacără piere, însă nici din Zom nu mai rămâne aproape nimic. Pic, pic, picătură cu picătură, până rămâne doar zgură!
-Petruș, Petruș, ce s-a întâmplat aici! strigă bunica, dând buzna în cameră. Focul nu mai arde, cățelușul are urechile arse, o păturică e arsă la capete , stropi de apă peste tot, parcă a fost potop!
-Zom, unde-i Zom? întreabă Petruș, repezindu-se în curte unde pe locul în care fusese Zom erau acum doar paltonul, jobenul și papionul.
-O prietenie de vis e fără sfârșit! șoptește Petruș, hotărât să își făurească din nou prietenul.
A fost vis, ori s-a întâmplat cu adevărat? Eu zic să vă puneți pe cercetat!
