Azi, la mine în odaie,
Iese soarele din mare
-Frunză galbenă- roșcată,
Ce cauți la mine în poartă?
– În suflet caut să îți pun
Stropi de toamnă, chiar acum!
Hai, aruncă, sus, în nuc
Rând pe rând, câte un papuc
Și din vie, dă-mi să gust
Boabele zdrobite în must!
Scutură mărul din drum,
Iar din prune, dă- mi magiun
Și, din tărtăcuțe coapte,
Fă-mi tu, felinare în noapte!
Cațără-te în gutui,
Apoi, să umblăm hai-hui
Și, din cuib de păsărele,
Să ne luăm la revedere!
Dacă în suflet ți-a pătruns,
Ține toamna-n loc ascuns,
Cu drag să ți-o amintești
Când vrei să copilărești!
În aprilie și mai
În grădină, sus la vie,
Sus pe cer, căldură mare,
Un om de zăpadă
Mă privește din ogradă,
Nu e drept, eu la căldură,
El, mereu frigul îndură!
-Dar, așa nu se mai poate!
Zice Nicu și socoate
Că, ar fi mai nimerit,
Să îl încălzească un pic.
Tiptil, iese pe furiș
Și, cu greu, târâș- grăpiș,
Cară omul de zăpadă
Lângă sobă.Ce ispravă!
Tot privind cu drag la om,
Îl apucă așa…un somn…
La trezire întreabă, Nicu:
-N-ai văzut un om, tăticu?
– Tare mai ești năzdrăvan,
Uite-l aici, în lighean,
De o așa prietenie,
S-a topit de bucurie!
Cu miros de prune coapte,
În poiană-i zarvă mare,
Ce se vede, acolo, în zare,
