E o zi frumoasă de toamnă. Copacii se răsfață sub soarele blând al dimineții, privind către prichindeii care merg veseli la grădiniță de mână cu părinții lor.
-Plouă, plouă cu frunze! exclamă Cosmin rotindu-se sub ploaia de frunze galben-roșcate ce întinde covor foșnitor înaintea lui. Își ia apoi la revedere de la un stol de rândunele care plecau către locuri mai calde.
-Ne vedem la primăvară, la revedere! Mi-ar plăcea să merg cu voi, dar nu pot lipsi de la grădiniță. Și nici nu pot zbura…
-Am ajuns! îl anunță mama. Uite grădinița unde vei învăța un alt fel de zbor. Aici este locul unde tu înveți zi de zi să te joci și să împarți ceea ce ai cu ceilalți copii.
-E frumos la grădiniță, sunt aici mulți copii, jucării, dar aș vrea să rămâi și tu cu mine!
-Astăzi după ce ies de la serviciu, o să mergem împreună cu tata în parc, la locul tău preferat de joacă !
-Abia aștept, promit să nu plâng de dorul vostru, azi la grădiniță, poți pleca mama, mă descurc! promite Cosmin.
Câteva lacrimi tot i s-au prelins pe obraz, nu a văzut nimeni însă.
Nu departe de Cosmin se juca Dan, trist și el că părinții nu pot rămâne cu el la grădiniță. Știa că părinții îl iubesc, așa cum și el îi iubește pe ei și că în fiecare zi, la aceeași oră îl iau acasă, dar lui tot îi era dor de ei, deși a trecut o lună de când frecventează grădinița. Câteva lacrimi îi inundă avionul cu care încearcă să se joace.
-Ce avion frumos! își zice Cosmin, în timp ce îl smulge din mâna lui Dan, fără să îi pese de lacrimile acestuia.
Țipând cât îl țineau puterile Dan trage de aripile avionului. Rezistentă jucărie! Nu s-a rupt, însă Dan a căzut pe spate împins de Cosmin.
-Luați loc, vă rog, pe scăunele! îi invită doamna educatoare pe toți copiii din grupă.
Grădinița este locul unde nu vi se poate întâmpla nimic rău, dacă voi veți învăța să aveți grijă unii de ceilalți. Ce a greșit Cosmin? întreabă Doamna.
Știți să spuneți voi, copii care ascultați povestea, ce a greșit Cosmin?
Da, așa este, Cosmin trebuia să îl roage frumos pe Dan să îi împrumute jucăria, ori să se joace împreună.
-Dar eu nu vreau să îi dau jucăria! zice Dan.
-În acest caz, Cosmin trebuie să își caute altă jucărie, uite sunt multe jucării care așteaptă să vă jucați cu ele.
Credeți că a înțeles Cosmin sfaturile doamnei educatoare? Nuuu! Imediat ce s-a ridicat de pe scăunel s-a repezit către elicopterul lui Emilian.
-E jucăria mea! insistă Emilian.
-Acum e a mea! declară Cosmin.
-Va fi a ta după ce renunță Emilian la ea, hotărăște doamna educatoare, supărată de așa purtare.
Timpul trece și se face ora zece.
-Ca să aveți poftă de mâncare, ieșim zece minute la soare! zice doamna educatoare. Fără jucării, ieșim la alergat. Cine nu-i gata și vrea ajutat? Sunteți pregătiți? Ieșiți în ordine, apoi fugiți!!!
Odată ajuns în curte, Cosmin scoate din buzunar un roboțel. Sfidător, se joacă cu el în văzul tuturor. Doar că nimeni nu îl bagă în seamă. Copiii sunt ocupați cu alergatul sub razele blânde ale soarelui. Se iau la întrecere unii cu ceilalți și cu un vânticel călduț atras în curte de veselia copiilor.
Pentru că, deocamdată, nimeni nu vrea să se joace cu el, Cosmin aleargă singur ținând roboțelul deasupra capului.
Deodată, fără vreo avertizare, roboțelul dispare.
-Unde e roboțelul meu, vreau robotul, unde e? strigă Cosmin.
-Priviți, priviți cioara! strigă Emilian. Uite-o, zboară grăbită, ținând strâns cu ghearele robotul lui Cosmin. Hei, robotul nu e nucă, cioară năucă!
-Ne pare rău de roboțelul tău, dar am stabilit că ieșim în curte fără jucării. Acum nu ai încotro, vei suporta consecințele neascultării tale! îi amintește doamna educatoare.
Cosmin se lasă să cadă pe spate și plânge, țipă cât poate în timp ce Dan își amintește vorbele bunicului: semeni vânt, culegi furtună. Oare, ce a vrut să spună?
–
