În curte la bunica una este Pisi-prinți-miaunica. Ea e pisică de soi, nu-i așa cum o știți voi! Treaba ei este să toarcă și năsucul să își întoarcă, dacă vede un șoricel.
-Eu nu mă ating de el! zice Pisi- prințesica. Vă place de Miaunica? Cât e ziua de lungă își curăță tacticos blănița și cerșește atenție de la bunica. Și mai cerșește ceva: lapte cu miere. Ce maniere!
Bunica o iubește, firește, însă într-o zi , când Prinți-miaunica , pe furiș, i-a lins dulceața din farfuria cu lapte și griș, pisi a fost pe drept expulzată de bunica enervată:
-Șoriceii râd de tine, mâncarea pe care ți-o dau eu nu îți convine, haide, pleacă la plimbare în căutare de altă stăpână, mai înțelegătoare.
-Să știi, nu mă mai întorc! amenință pisica.
-Drum bun și mult noroc! zice bunica.
-Lasă, lasă o să găsesc eu o bunică mai bună decât tine, miau, miorlauuuu, văd că de mine nu îți mai convine! continuă pisica să se tânguiască.
-Nu va fi așa ușor, mergi cu bine, puișor! nu se lasă nici bunica, sigură fiind că pisica se va întoarce curând, cum a făcut de fiecare dată.
De data asta însă, pisica pare mai hotărâtă ca de obicei:
-Nu mă mai întorc ca altădată, m-am convins, nu-s deloc apreciată!
-Ham, ham, nu poți fi apreciată, doar pentru că ești frumoasă, pufoasă și mofturoasă. Se știe, oricare ființă vie are pe lume un rost. Al tău e să ții șoriceii departe de casă. Nu mai fi simandicoasă! Pune-te pe treabă și șoriceii îi aleargă! latră Negruț către pisică.
-Cum adică? Mie nu îmi plac șoriceii, nu o să mă apropii de ei, eu vreau doar să fiu admirată, protejată și cât mai mult apreciată.
-Din vorbe văd că nu pricepi, ham, ham, hai pleacă în lume și așa, din ce vei păți, poate, te vei mai înțelepți! zice Negruț, sătul de mofturile pisicuței.
Pleacă pisica și după o zi de mers, flămândă, însetată și obosită, pisi dă peste o furnică:
-Vai, cât ești de mititică! Dacă ai fi și frumușică, așa ca mine, viața ar fi mai bună cu tine!
Dar sunt frumușică și în comparație cu tine sunt și harnică! zice furnica care știe că frumusețea nu ține loc de foame, așa că ea, cară în mușuroi mâncare cât pentru doi.
-Hei, oprește-te drăguță, dă-mi și mie o firimitură, azi n-am pus nimic în gură!
-Uită-te puțin la tine, ție chiar nu iți e rușine?
-Nu-i așa că sunt frumoasă, cred că ești invidioasă! zice pisica, neînțelegând pricina supărării furnicii.
-Uite ce-i, laudă-te tu cât vrei, eu n-am chef de tărăboi, mă grăbesc la mușuroi. Doamne dă-mi răbdare, lenea e cucoană mare!
-Totuși, dacă vrei o firimitură, fă aici o zgârietură! zice furnica, privind către câteva boabe de grâu bine înfipte în pământ.
-Treaba este pentru tine, lăbuțele mele-s fine! zice pisica, întorcându-i spatele.
Lihnită de foame și sete, abia dacă mai poate merge. Întâlnește o albină:
-Uite, altă gospodină! Ce rost are să alergi din floare în floare? Ce activitate obositoare!
-Tot ce fac are un rost. Uite, adun polen din floricele și din el, în stup, eu și suratele mele facem miere. Nu-i deloc obositor să fii de folos, e chiar odihnitor!
-Dă-mi și mie puțină miere!
-Ca să primești de mâncare, fii și tu folositoare. Stai cu noi, păzește stupul de șoricei și mănânci miere cât vrei!
-Nimeni nu mă apreciază, toți vreți să mă puneți la treabă! zice pisica plecând supărată, însetată, flămândă însă plină de ifose.
-Miau, uite , în sfârșit, o casă! or să mă primească ca pe o crăiasă.
Cu chiu cu vai, sare Pisi-miaunica gardul și, vai, în curte dă nas în nas cu un dulău.
-Aici nu e teritoriul tău! latră dulăul.
-Ajutor, miauuuu!
Vai, vai ce o mai ciufulește!
-Fă bine și liniștește-te! Vreau și eu să stau aici. Nu fur nimic, mă accepți, ce zici? întreabă pisica.
-Degeaba m-ai deranjat, locul este ocupat, noi avem deja o pisică cuminte, harnică. Uite, convinge-te singură! Vezi pe aici vreun șoricel?
-Uite unul în pălărie!
-Ha, ha, ham, e șoricel-jucărie! Tu sigur ești o pisică?
Cu coada între picioare și lihnită de foame , târâș-grăpiș, se întoarce pisica la bunica. Mănâncă din ogradă o boabă, apoi se așază smerită într-un colț unde meditează la zilele care urmează:
-De aici înainte, șoriceilor să luați aminte! În această curte există o pisică, nu mai e loc și pentru voi, hai, la război!
Bunica privește nedumerită către șoriceii care aleargă îngroziți încotro văd cu ochii, neștiind care-i pricina:
-Aaa, e mâța, bat-o vina! Nu știu ce s-a întâmplat, dar acum s-a transformat în pisic adevărat. Merită o mângiere și un castronaș cu lapte și miere! exclamă bunica, uimită.
Acum vă place de pisicuță, copii? Haideți un nume nou să îi găsim, unul potrivit după așa transformare. Aștept sugestii din mințile voastre sclipitoare!
