Înainte de plecare
Vara face o baie in mare,
Toamna pare deranjată
Și îi strigă indignată:
-Ți-a trecut vremea, surată!
Vara, pare să n- audă,
Se scaldă și apoi udă,
Cu stropi dantelați din mare,
Stânci și plaje îmbietoare,
-Hai, copii, ieșiți la soare!
-E septembrie în calendar,
Ne inviți deci în zadar,
A început anul școlar!
Stând cu ochii fix la soare,
Cu privirea către mare,
Motănelul prinde pește,
Cu codița pescuiește!
Așteaptă și tot așteaptă
Și nicicum nu se deșteaptă
Până când un șoricel,
Chițăind, râde de el:
-Pe botic poți să te lingi,
Că nimic nu o să prinzi,
Doar privirea ți-e în mare,
Coada-i în baltă, motane!
Nu îți vine să crezi? Privește!
N-are balta nici un pește!
Nu are nici șoricei,
Prinde-mă, dacă mă vrei!
Motănelul Coto
Are o ședință foto!
Chiar aici, pe malul mării
Privește în largul zării
Felin se unduiește,
Elegant se pisicește
Și, în limbajul lui, firește,
Miaună și mulțumește
Că, oricând aici, la mare
Are mereu căutare!
Aici simte că respiră
Când oamenii îl admiră,
Îi fac poze, îl alintă,
Îi dau pește și plăcintă…
Nici o grijă nu-l frământă,
Așa viață îl încântă!
Nu mai vrea nici șoricei,
Prea sărați, dragii de ei!
Lebădă ar vrea să fie,
Dar să înoate nu știe!
Poate-l ajuți dumneata,
Dacă știi a înota!
Toropit de atâta soare
Negruț cade în visare:
Se făcea că e la mare
Într-o cușcă plutitoare
Pe valuri încântătoare!
Bucuros de așa răcoare
Nu simte cum pe cărare
Matei cu o stropitoare
Îi plouă mărunt în visare,
Alungându-l de la mare…
Chiar și așa, ce încântare!
Vrând să îi afle misterul,
Marea s-a unit cu cerul,
Și în călătoria ei
A întâlnit nori-prichindei
Care în joaca lor curată,
Uite-i, se transformă în fată
Și în îngerași, o ceată!
Dar ce văd? O vrăjitoare
Se agită în căutare
De forme rătăcitoare,
Un cățel pufos, poznaș,
Simt cum își face curaj,
O mușcă rău de năsoi
Și o transformă în pițigoi!
Capul sus, priviți și voi
Cum dispar, așa, deodată
Toți norii și, roată-roată,
Cerul și marea-s totuna,
Cum s-a întâmplat minunea?
Azi, pe plaja aurită,
Un băiat și o fetiță
Privesc marea liniștită:
-Pare a fi nelocuită!
Zice tainic băiețelul,
-Hai, să construim castelul!
Eu o să adun nisip,
Tu cari apă, câte un pic!
Uite, aici un turnuleț,
Lângă el un zid măreț…
Construiesc, nu se opresc,
Oare ce? Stai să ghicesc!
-E un castel-grădiniță!
Zice harnica fetiță.
Numărăm și socotim,
Încă un turn construim
Și cu apă ne stropim!
Marea, azi, e cam nervoasă
Și îmi strigă: pleacă acasă!
Face spume, îi supărată,
Tare-i neastâmpărată!
Eu mă știu nevinovată,
Nu mă dau ușor plecată!
-Dragă mare, ia ascultă,
Hai, să ne luăm la trântă!
Încă un val o gură plină,
Te înghit până la cină!
Apoi îi strig de pe plajă:
-Stai să vezi, fac eu o vrajă,
Uite, mâinile mi le întind,
Toată acum te cuprind
La mine în inimioară,
Până la următoarea vară!
Sub un soare arzător,
Că e luna lui Cuptor,
Zeci de copilași,
Aleargă poznași
Pe plaja scăldată
De marea sărată.
Două lebede discrete
Ciugulesc pe îndelete
Dintr-o punguliță
De la o fetiță.
Câțiva pescăruși,
Se reped ghiduși
Și îndată le fură
Pâinea de la gură!
Ce zi minunată,
Ce mare sărată!
Marea,cât e ea de mare,
Marea, astăzi, e răcită,
