A început anul școlar

Înainte de plecare

Vara face o baie in mare,

Toamna pare deranjată

Și îi strigă indignată:

-Ți-a trecut vremea, surată!

Vara, pare să n- audă,

Se scaldă și apoi udă,

Cu stropi dantelați din mare,

Stânci și plaje îmbietoare,

-Hai, copii, ieșiți la soare!

-E septembrie în calendar,

Ne inviți deci în zadar,

A început anul școlar!

Motănelul pescar

Stând cu ochii fix la soare,

Cu privirea către mare,

Motănelul prinde pește,

Cu codița pescuiește!

Așteaptă și tot așteaptă

Și nicicum nu se deșteaptă

Până când un șoricel,

Chițăind, râde de el:

-Pe botic poți să te lingi,

Că nimic nu o să prinzi,

Doar privirea ți-e în mare,

Coada-i în baltă, motane!

Nu îți vine să crezi? Privește!

N-are balta nici un pește!

Nu are nici șoricei,

Prinde-mă, dacă mă vrei!

Motănelul fotomodel

Motănelul Coto

Are o ședință foto!

Chiar aici, pe malul mării

Privește în largul zării

Felin se unduiește,

Elegant se pisicește

Și, în limbajul lui, firește,

Miaună și mulțumește

Că, oricând aici, la mare

Are mereu căutare!

Aici simte că respiră

Când oamenii îl admiră,

Îi fac poze, îl alintă,

Îi dau pește și plăcintă…

Nici o grijă nu-l frământă,

Așa viață îl încântă!

Nu mai vrea nici șoricei,

Prea sărați, dragii de ei!

Lebădă ar vrea să fie,

Dar să înoate nu știe!

Poate-l ajuți dumneata,

Dacă știi a înota!

Negruț la mare

Toropit de atâta soare

Negruț cade în visare:

Se făcea că e la mare

Într-o cușcă plutitoare

Pe valuri încântătoare!

Bucuros de așa răcoare

Nu simte cum pe cărare

Matei cu o stropitoare

Îi plouă mărunt în visare,

Alungându-l de la mare…

Chiar și așa, ce încântare!

S-a unit marea cu cerul

Vrând să îi afle misterul,

Marea s-a unit cu cerul,

Și în călătoria ei

A întâlnit nori-prichindei

Care în joaca lor curată,

Uite-i, se transformă în fată

Și în îngerași, o ceată!

Dar ce văd? O vrăjitoare

Se agită în căutare

De forme rătăcitoare,

Un cățel pufos, poznaș,

Simt cum își face curaj,

O mușcă rău de năsoi

Și o transformă în pițigoi!

Capul sus, priviți și voi

Cum dispar, așa, deodată

Toți norii și, roată-roată,

Cerul și marea-s totuna,

Cum s-a întâmplat minunea?

Castelul-grădiniță

Azi, pe plaja aurită,

Un băiat și o fetiță

Privesc marea liniștită:

-Pare a fi nelocuită!

Zice tainic băiețelul,

-Hai, să construim castelul!

Eu o să adun nisip,

Tu cari apă, câte un pic!

Uite, aici un turnuleț,

Lângă el un zid măreț…

Construiesc, nu se opresc,

Oare ce? Stai să ghicesc!

-E un castel-grădiniță!

Zice harnica fetiță.

Numărăm și socotim,

Încă un turn construim

Și cu apă ne stropim!

Marea din inimioară

Marea, azi, e cam nervoasă

Și îmi strigă: pleacă acasă!

Face spume, îi supărată,

Tare-i neastâmpărată!

Eu mă știu nevinovată,

Nu mă dau ușor plecată!

-Dragă mare, ia ascultă,

Hai, să ne luăm la trântă!

Încă un val o gură plină,

Te înghit până la cină!

Apoi îi strig de pe plajă:

-Stai să vezi, fac eu o vrajă,

Uite, mâinile mi le întind,

Toată acum te cuprind

La mine în inimioară,

Până la următoarea vară!

Ce zi minunată!

Sub un soare arzător,

Că e luna lui Cuptor,

Zeci de copilași,

Aleargă poznași

Pe plaja scăldată

De marea sărată.

Două lebede discrete

Ciugulesc pe îndelete

Dintr-o punguliță

De la o fetiță.

Câțiva pescăruși,

Se reped ghiduși

Și îndată le fură

Pâinea de la gură!

Ce zi minunată,

Ce mare sărată!

Marea nedumerită

Marea,cât e ea de mare,

Nici nu știți voi cât de tare

S-a bucurat că mă are
Azi, oaspete de onoare!
S-a înălțat, s-a aplecat
Și în brațe m-a luat,
Ce frumos m-a legănat!
Mami însă, speriată,
Nu s-a lăsat legănată,
Ea s-a luat la bătaie
Cu un val, ce hărmălaie!
-Ajutor, mami a mea
Vrea să înghită marea,
Dă din mâini, cade pe spate
Și un val la mal o scoate.
Privind-o marea întreabă:
-Ce ai avut cu mine, dragă?

Marea neagră e răcită!

Marea, astăzi, e răcită,

Strănută și se agită,
Face spume, e tulburată,
Nimeni în mare nu înoată.
-Mami, marea nu mă vrea!
Nu-i nimic, poți face așa:
Construiește din nisip
Un castel pentru un pitic,
Adună scoici, fă mărgele,
Scrie-ți numele pe ele,
Zidește-ți aripi-culcuș
Într-un zbor de pescăruș,
Lasă-te cuprins de vrajă,
Privind soarele pe plajă
Și speră că, dintr-o dată,
Marea va fi vindecată!