Azi, o pisicuță Veselă, drăguță, S-a aciuat în cuibar Și așteaptă în zadar Să dispară prin magie Șoarecii din magazie. S-a rugat, a așteptat, Însă nu s-a întâmplat. După atâta așteptare, Nu știu cum i se năzare Că, mai bine ar fi, să fie Găină, ce nebunie! Acu, zi și dumneata, Pisi poate fi ce…
You must be a Membru Educativ Creativ member to access this content.
Cine, oare, n-a aflat
De Grivei cel alintat?
Pozne multe face în curte,
Pe nimeni nu vrea s-asculte.
Când, odată, l-am rugat
Să se oprească din lătrat,
M-a mușcat cu răutate
De parcă nu i-aș fi frate.
A furat o jucărie
Din colț, de la librărie,
Nu știu cum s-a învârtit
C-am fost eu cel pedepsit.
Tot pe mine m-au legat
Ouăle, când le-a mâncat,
De la joacă m-au întors,
Când pantofii el a ros.
Astăzi însă-i supărat,
Toată lumea a aflat
Că Grivei e vinovat
De tot răul întâmplat.
-Ce bine că-i primăvară!
Zice pisi de pe o scară.
Toată iarna s-a ascuns
În inima lui Lăbuș:
Când mă vede, mereu latră,
Nu înțeleg de ce mă ceartă!
Crede că sunt vreo iscoadă?
Nu mă mai mușca de coadă!
Nu ți-am făcut nici un rău,
Ce aere de DULĂU!
-Știe toată omenirea,
Sunt CÂINE, așa mi-e firea!
-Mulțumesc, nene CĂȚEL,
Pupici de la șoricel!
Printre frunze de stejar,
Parc-ar fi un furnicar,
În copac, pare să-și facă
Vântul casă. De pe-o cracă
Sare drept către alun,
Peste nucul ce-i sta-n drum,
O minune blond-roșcată,
Sprintenă ca o săgeată.
Până să mă dumiresc,
Zeci de coji mă nimeresc,
Căci minunea blond-roșcată
Nu-i deloc civilizată,
Aruncă pe unde apucă
Coji de alună și nucă…
Ce-o fi asta, vreo nălucă?
Poezie publicată în cartea ,,Animale îndrăgite,,- editura Lizuka Educativ.
La soare, o romaniță
O pisică jucăușă
Mâța, în bucătărie,
Face mare gălăgie,
Miaună și în jurul ei Latră câini, fug șoricei!
– Nu mai vreau așa pisică, Că nu-i deloc cumințică,
Tu ce zici, dragă mămică? -Cu mâța nu-i de glumit!
Așa zic, copil iubit, Însă, oricare pisică Poate fi și cumințică, Dacă o va mângâia, Un copil ca fata mea!
Ursulețul Mormorel,
Nu știe, dragul de el,
Să mănânce sănătos,
Dumnealui e mofturos:
Nu vrea mere, jir, ori pește,
Doar miere dânsul poftește!
Așa mult s-a lăcomit,
Că toți dinții i-au pierit!
-Uite, ia un merișor,
Ori afine, te implor!
Acum vrea, se străduiește,
Ar mânca, chiar și un pește,
Însă nu mai reușește!
Ce să facă dumnealui
Fără dinți, știi tu să spui?
Prin zăpadă, țupa- țup,
Pășește hazliu Haiduc.
El e stăpân în livadă,
Are grijă să n-o roadă
Vreun iepure rătăcit,
Brrr, da e un ger cumplit!
Prin nămeții de un cot,
Două urechi- telescop,
Urmărite de o codiță
Lasă urme în poieniță,
Iar Haiduc, cățel isteț,
Urmărindu-l pe glumeț,
Apără cu strășnicie
Copacii de pe moșie!
Nu fi supărat, Codiță!
Uite, aici în tăviță,
Ai un măr și morcovei,
Nu mai roade copăcei!
Apărut ca din senin,
Uite, un puișor blajin,
Piu, piu, piu,
Ghemul de puf auriu
Nu-i din plastic, este viu!
Mă privește întrebător:
-Unde-i mama? Ajutor!
– Dacă stai un pic cu mine,
Te duc eu la mami, bine?
Știu că nu ești jucărie,
Nu te ating, că cine știe,
Dacă îți stă inima în loc,
Eu cu cine mă mai joc?
