morcovul

În pământ s-a priponit,

Fața de i s-a lungit.
Portocaliu, arătos,
În ciorbă-i tare gustos!

vânâta

Pruna asta uriașă,

Violetă și golașă,
Nu prea a avut noroc,
Că acum e coaptă în foc!

roșiile

Sus pe rug, s-au cocoțat,

Și sunt bune de mâncat.
Roșii, galbene, zemoase,
În salată-s delicioase!

ceapa

Fața mi se udă leoarcă,

Când dumneaei se dezbracă.
Până o topești în tigaie,
Lacrimile-mi curg șiroaie!

ceapa

O legumă-domnișoară

Cu rochiță, mustăcioară,
La masă, când se dezbracă,
Lacrimile mă îneacă!

Cartoful

Pui scoate  în cuibul său,

Deși nu-i pasăre, zău!

Unul, eu însămânțez,

Toamna, zece recoltez!

ardeiul iute

Într-un pomișor

Arde un focușor,
Dacă îl duci pe limbă,
Prin toată gura se plimbă!

fasolea

Fără aripi, sau picioare,

Se înalță către soare,
În păstaia de pe vrej,
Toată-i acum val-vârtej!

varza

Din pământ, iese ușor

Cap rotund, într-un picior.
Cămăși albe și verzui,
La murat, vor să le pui!

hreanul

Subțirel, nu-i pătrunjel,

Chiar dacă e alb ca el!
De sub răzătoare ninge,
Iar în gură, parcă frige!