În pământ s-a alungit Până nu l-am mai găsit, După el am scormonit Și, în sfârșit, ne-am întâlnit! Bucuros de regăsire Își vine încet în fire, Acum e portocaliu Cu păr verde, ce hazliu!😊…
În pământ s-a alungit Până nu l-am mai găsit, După el am scormonit Și, în sfârșit, ne-am întâlnit! Bucuros de regăsire Își vine încet în fire, Acum e portocaliu Cu păr verde, ce hazliu!😊…
Plouă alb sub răzătoare Și e aprig în mâncare, Când limba îți inundă, Nasul se desfundă….
Dumnealui e bosumflat Pentru c-a fost transformat Într-un felinar hazliu Luminos, portocaliu….
De departe felinar,
De aproape plăcintar,
Portocaliu, rotunjor,
Coace- l încet la cuptor!
Dumnealor s-au adunat
Pe un ciorchine atârnat
De rugul de vie,
De unde mă îmbie
Cu plăcere să le gust
Și apoi să le fac must.
Fructul acesta gălbui
Cu gust dulce amărui
Are puf, dar nu e pui,
Ghici ce este, știi să spui?
Negri, roz ori sidefați,
De rug bine agățați ,
Parfumați și dulci la gust,
Tata o să-i facă must.
Dai deoparte câte o foaie
Și lacrimi îți curg șiroaie,
Muști cu poftă o fărâmă
Și miroși o săptămână.
Rotundă și înfoiată,
Toamna o mănânc salată,
Iarna îmi place murată,
Și cu carne, câteodată.
Pe afară roz-aprins
Înăuntru, parcă a nins,
Primăvara, în salată,
Pare un pic piperată,
O găsești într-o poveste,
Cine, cine- și amintește?