șapte

Șase castraveți murați,

Vor să fie adunați

Cu un pepene arătos,

Vrem și noi, că e gustos!

cinci

Patru flori de galbenele

Se sfătuiesc între ele

Să se adune, mai pe seară

Cu o floare de scânteioară.

șase

Cinci caise și o prună

Într-un borcan se adună,

Eu pun zahăr și socot

Că le numeri în compot!

doi

În grădină, o căpșună

Se înroșește, vrând să spună

Că și-ar dori lângă ea

Un trandafir, uite așa!

nouă

Opt caise bine coapte

Se adună într-o noapte

Cu o piersică pufoasă

În castronul de pe masă.

cinci

Trei cireșe, în copac,

Vrând să îmi facă pe plac,

Se adună cu o căpșună,

Câte-s acum împreună?

cinci

Patru picături de ploaie,

Vrând pământul să-l înmoaie,

Cheamă azi în ajutor,

Ce credeți? Un fulgișor!

opt

Șase nuci îngrijorate,

Că în curând vor fi sparte,

În secret pleacă în lume,

Doar ele și două alune.

șase

Patru cozonaci pufoși,

Din fire pretențioși,

Astăzi vor să se adune

Cu două brioșe bune.

patru

Două ghete îmblănite,

Sub un pat bine pitite,

Invită două sandale

La puțină relaxare.