Găinușa cea pestriță, astăzi e de-a dreptul tristă: a ouat primul ei ou, l-a privit încântată și nicicum de el nu voia să se despartă. Cotcodăcește veselă prin curte, anunțându-și suratele:
-Cotcodac, am ouat primul meu ou! E alb neted și lucios, nu am văzut nicicând ceva mai frumos! Dar unde e? se întreabă găinușa speriată, întorcându-se la cuibar. Aici l-am lăsat, cineva mi l-a furat. Care dintre voi? Acuzate pe nedrept, suratele ei fac mare tărăboi:
-Nu te lua de noi! Dacă încă nu ai aflat, să știi că rostul nostru este să facem zilnic câte un ou pentru mătușa Catinca și Moș Costache care ne hrănesc, ne apără și ne adăpostesc. Hai, că nu-i greu, doar nu ai vrea să trăiești, așa, fără recunoștință și fără rost!
-Îmi vreau oul înapoi, cotcodac, altul nici că am să mai fac! hotărăște găinușa cea pestriță.
Și s-a ținut de cuvânt. Și cum asta nu-i pare a fi îndeajuns, găinușa hotărăște să părăsească curtea unde are din belșug boabe de grâu, porumb, iarbă verde și un adăpost curat.
-De ce vrei să pleci surată? întreabă una dintre găini.
-Plec, nu vezi cum sunt tratată? Aici mă simt exploatată!
-Noi aici trăim cu rost, dar dacă tu vrei alt adăpost…
Degeaba îi taie cocoșul calea!
-Dă-te la o parte, valea! De ce nu m-ai apărat, când oul mi-a fost luat? întreabă găina cocoțându-se pe spinarea cocoșului și de acolo pe gard , apoi pe aici ți-e drumul!
Când la deal și când la vale s-a plimbat fără încetare. Flămândă și însetată se îndreaptă către lac.
-Cotcodac, și acum ce o să fac? Unde găsesc eu mâncare? Hei, tăcute viețuitoare, îmi dați ceva de mâncare ? întreabă găinușa adresându-se peștilor care se zbenguiau veseli în apă.
Cum nici un pește nu catadicsi să îi răspundă, găinușa se adresă unei broscuțe:
-Hei, dumneata, am avut suficientă răbdare, îmi dai ceva de mâncare?
-Da, unde te crezi ființă ingrată, la tine în poiată? Aici fiecare își caută singur de mâncare, oac! zice broscuța și sare în lac.
Crezând că lacul e plin cu grăunțe, găinușa sare și ea. Dar, vai, apa o înghite cât ai zice pește. Nu știe să înoate, cine din apă o va scoate? Uite că are noroc și zile de trăit. Un pescar asistă la încercarea tristă prin care trece găinușa și se repede să o scoată din apă, zicându-i:
-Găină care să înoate nu există! Du-te mai bine acasă, că te caută mătușa Catinca. Altfel vei sfârși rău, crede-mă!
Murată, speriată, înfometată, găinușa nu se lasă:
-Cotcodac, eu cu dânsa nu mă împac, să îmi dea oul înapoi!
-Îți dă hrană, adăpost, fugi acasă, fă-ți un rost! Și pentru tot ce primești, cu recunoștință câte un ou să dăruiești!
Găinușa se încăpățânează și, crezându-se vitează, se avântă prin stufăriș unde vine, vine pe furiș cine credeți? Ați ghicit! Vulpea cea înfometată, în căutare de pradă. Acum, iată a găsit!
-Mmmm, nu mai e nevoie să merg până la poiată ! Încotro găinușă naufragiată?
-Da, cine ești dumneata?
-Vulpea, cine altcineva! Hai, vino cu mine în vizuină, te invit la cină!
De unde să știe găinușa pestriță, care nu mai văzuse vreo vulpe până acum, că tocmai ea e cina de care vulpea vorbea. Ajunsă în vizuină, vulpea rânjește, zicând:
-Pregătește-te pentru cină!
Găinușa simte pericolul, dă să fugă, vulpea însă taie calea.
-Cotcodac, nu vreau să mor, ajutor!
Disperată dă din aripă, cotcodăcește, zgârie vulpea pe față și, ca prin minune, scapă. Doar că un uliu o înhață. De așa sperietură găinușa scapă oul pe care îl ținea cu încăpățânare, chiar când uliul se afla deasupra curții mătușii Catinca. Vrând să prindă oul, uliul scapă găinușa care umple găletușa cu grăunțe pe care moș Costică o pregătise pentru păsările din curte.
-Ce minune, ce minune, parcă ai picat din cer! Cât te-am căutat, pe unde ai umblat? întreabă mătușa Catinca privind năucă către găleata din mâna lui Moș Costică.
Smerită, găinușa pestriță, recunoscătoare și cu multă bunăcuviință, scoate blând un cotcodac.
-Zilnic, ouă am să vă fac, cotcodac!
