Unei ciori i se năzări că, printre surate, ea ar fi mai neagră și mai frumoasă decât toate, drept pentru care le invită la adunare.
-Dragele mele, ieri, pe când stăteam la masă, un gândac mi-a zis:
-Crăiasă, fii bună și viața îmi lasă! Crăiasă, așa mi-a zis și, pe bună dreptate, spuneți și voi, nu sunt eu mai neagră decât toate?
-Soro, nu te mai prosti, în versuri nu mai ciorovăi și adu-ți aminte că toate suntem la fel de negre.
-Nu-i adevărat, nu-i adevărat, constat că te-a orbit invidia. Uite, zise ,,cioara- crăiasă,, rupându-și o pană, privește bine, sunt mai neagră decât voi!
-Vreau să văd și eu, și eu, și eu….
Și cum o pană nu era de ajuns, cioara își smulse, una câte una, toate penele și, din neagră cum era, arătă ca vai de ea.
Noroc că veni noaptea, mai neagră decât cioara și ,,crăiasa,, se pierdu în întuneric. Nu însă și prostia ei!
Povestirea a fost publicată în cartea ,,Animale îndrăgite,,- editura Lizuka Educativ.
