E primăvară! Mai mult în calendar decât afară, însă firul de iarbă, sătul de atâta răcoare, iese la soare. Ici-colo câte un ghiocel se înclină smerit în fața naturii care se pregătește să renască, iar Răzvan cel năzdrăvan privește cu nasul turtit de geam forfota de afară unde tatăl său aliniază lângă gard câțiva copăcei ce urmează a fi plantați, în grădina din spatele casei.
-Vreau să alerg, să simt vântul de primăvară mângâindu-mi fața, să mă cațăr în copaci și vreau, mult de tot, o bicicletă! strigă Răzvan ,deschizând geamul.
-Îmbracă-te bine, încă e frig , apoi vino afară! Ți-am pregătit o surpriză! zice tatăl.
-Mi-ai cumpărat o bicicletă?
-Ți-am cumpărat un hârleț.
-Ce să fac cu el, nu sunt cam mic pentru un hârleț? Mai bine îmi cumpărai un trenuleț!
-Ți-am cumpărat hârleț pe măsura ta. Și nu te lăcomi, vrei și bicicletă și trenuleț, ce isteț!
Răzvan se îmbracă bine și iese bucuros afară.
-Vom planta împreună un pom, în care vom agăța dorințele tale, scrise pe hârtie.
-Tata, dar eu nu am învățat încă să scriu, sunt la grupa mare, ai uitat?
-Nu am uitat, dar învățarea literelor ar putea fi una din dorințele tale.
-Știu câteva litere!
-Ca să poți citi singur povești, când eu ori mama ta suntem ocupați, e necesar să le înveți pe toate.
-Până învăț să citesc și să scriu, o să desenez dorințele mele și le voi agăța în pom . Îl voi numi Pomul dorințelor împlinite.
-Ca să plantăm pomul, săpăm întâi o groapă și, în timp ce facem asta ne imaginăm că dorința e deja îndeplinită. Mulțumim și ne bucurăm pentru asta. Să ții minte că imaginația are o putere foarte mare și oricând, în viață, dacă vei ști să o folosești, ea te va ajuta să îți împlinești dorințele. Hai, la treabă! îl îndeamnă tata pe Răzvan.
Împreună au reușit în scurt timp să planteze copacul. Apoi Răzvan a intrat în casă unde a desenat o bicicletă și a agățat apoi desenul în pom, imaginându- și în continuare că dorința e deja împlinită.
-Atât de bine ai plantat copacul și atât de puternică a fost dorința ta încât, uite, s-a și îndeplinit! zice tatăl, în timp ce-i dăruiește bicicleta.
-Minunat, uite chiar acum merg să mă plimb cu ea! Oare mai știu să merg cu bicicleta? întreabă Răzvan, care și-a amintit că trecuse ceva timp de când verișorul său, Bogdan, îl învățase mersul pe bicicletă.
Încalecă precaut și constată că mersul pe bicicletă, ca și înotul nu se uită.
-Răzvan, Răzvan, învață-mă și pe mine să merg cu bicicleta ! îl roagă Marius, vecinul lui cu care se juca adesea.
-Nici nu mă gândesc, cumpără-ți și tu bicicletă!
Marius rămâne trist în urmă, gândindu-se că mamei lui abia îi ajung banii pentru mâncare.
-Dacă aș avea și eu tătic, poate mi-ar cumpăra! se gândește Marius care nu își amintește nici cum arată tatăl său. A plecat pe când Marius avea câteva luni și nu s-a mai întors.
Toată ziua s-a plimbat Răzvan cu bicicleta, în timp ce Marius încerca să își repare singur trotineta pe care o primise de la un vecin care crescuse și nu o mai folosea.
Seara, obosit de atâta plimbat, Răzvan s-a dus devreme la culcare. A adormit repede, însă nu a avut un somn liniștit. I-a apărut în vis copăcelul pe care îl plantase. Plăngea.
-De ce plângi, copăcelule!
-Plâng pentru că nu pot înflori!
-De ce nu poți înflori?
-Dorința pe care ai agățat-o în crengile mele ne leagă tainic unul de celălalt și atâta timp cât suflețelul tău nu poate înflori nici eu nu înfloresc.
-De ce nu poate înflori suflețelul meu?
-Pentru că încă nu ai învățat să împlinești și tu dorințele celorlalți! a zis copăcelul apoi a dispărut.
A doua zi dimineață Răzvan s-a trezit cu visul în minte. Își pierduse entuziasmul și bucuria pe care le simțise cu o zi înainte, când s-a plimbat vesel cu bicicleta. Cu gândul la ceea ce visase, Răzvan a luat bicicleta și s-a oprit în fața porții lui Marius:
-Vrei să ne plimbăm împreună? întreabă Răzvan.
– Sigur că da! zice Marius bucuros . Să iau și trotineta? Am reușit să o repar!
-Nu acum! După ce te învăț să mergi cu bicicleta, eu o să merg cu trotineta!
Nu i-a fost greu să învețe sub îndrumarea lui Răzvan căruia îi revenise, ca prin minune, entuziasmul și bucuria.
Spre seară marea le-a fost mirarea când au constatat că Pomul dorințelor împlinite a înflorit.
-Tată, tată, ai văzut? Pomul plantat de noi are o floare pe una din crengi!
-Nu doar pomul, văd că și suflețelul tău e în floare! Ești vesel, fericit, mulțumit…
-Da, sunt așa pentru că l-am ajutat pe Marius să meargă cu bicicleta. Am învățat să împlinesc și eu dorințe. Tată, hai să mai plantăm un frățior pentru Pomul dorințelor împlinite!
-Vă ajut și eu! se oferă Marius.
Au plantat mulți frățiori, care, rând pe rând, au înflorit odată cu faptele bune și dorințele împlinite ale celor doi prieteni.
Voi ce simțiți copii, când faceți o faptă bună? Cine vrea să ne spună?
