Dumnealui scrutează marea,
Se ocupă cu salvarea,
Te îndeamnă să înoți o tură,
Doar până la geamandură.
marea
E întinsă cât vezi cu ochii,
Face spume și-i sar stropii,
În adânc adăpostește
Scoici, delfini, tone de pește.
elefantul
Chiar dacă-i așa gigant,
Are mersul elegant,
Două urechi-evantai
Și o trompă, îl știai?
Nu vine moara la sac!
IDENTIFICAȚI PROVERBELE ȘI ZICALELE ROMÂNEȘTI DIN POVESTIRE;
INTRODUCEȚI ÎN POVESTIRE ȘI ALTE PROVERBE ȘI ZICĂTORI !
Oac. oac, oac, ce mă fac? întreabă o broască rătăcită, nu se știe cum, printre bolovanii și mărăcinii din deal. Caută disperată apă, măcar o picătură, să-și potolească setea ce-i întunecase mintea.
-Ce arșiță, Doamne, ajută-mă, simt că mor! Oac, oac, oac, ce mă fac?
Deranjat de orăcăielile broaștei, un țăran ce tocmai își spunea rugăciunea de amiază, aruncă cu o piatră către broasca neajutorată ca și cum Dumnezeu ar fi trebuit să asculte doar rugăciunea lui.
-Liniște! strigă țăranul. Nu vezi că mă rog?
-Vorba dulce, mult aduce! Ce te repezi așa la mine? Să știi că eu înțeleg și de vorbă bună! Nu vezi că și eu mă rog, ce credeai că fac? întreabă broasca, ascunzându-se speriată după un bolovan, unde continuă să se roage. Și se rugă, se tot rugă până când trecu pe acolo un iepuraș care, speriindu-se de văicăreala broaștei, se împiedică și, rostogolindu-se, dădu nas în nas cu broasca.
-De ce ți-e frică nu scapi! zise iepurașul în timp ce privea hipnotizat către ochii bulbucați de furie și sete ai broaștei.
-Nu-i frumos să mă deranjezi, mai ales acum, când mă rog!
-De fapt, nu am vrut să te deranjez, m-am împiedicat! Răbdare, răbdare, cu răbdarea treci marea!
-Care mare? Nu mai turna și tu gaz pe foc, eu m-aș mulțumi și cu o baltă, chiar și cu câteva picături de ploaie! Hai, valea, iepurașule, eu trebuie să mă rog, altfel voi muri de sete!
-Gând la gând cu bucurie, asta voiam să spun și eu, valea, adică în vale e un izvor cu apă proaspătă…
Broasca îi întoarce spatele și se roagă mai departe, până când simte un ghimpe în spate, apoi unul în gușă și începe a se rostogoli de durere pe panta care duce către izvorul cu apă. Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, dar nici vorbă să priceapă broasca că e din ce în ce mai aproape de izvorul cu apă.
-Un arici, asta mai lipsea. Ce te rog eu, Doamne și ce îmi dau tu! Nu mai rezist. Mi-a ajuns cuțitul la os!
-Ajută-te singură și Domnul te va ajuta! îi șoptește ariciul înainte de a se face ghem.
Broasca se repede către el și îl împinge pe panta abruptă. Ariciul se rostogolește până în fața izvorului din vale.
-M-ai înțepat, da , uite de tine am scăpat, acum pot să mă rog în liniște. Zis și făcut, de data asta broasca a fost mult mai categorică:
-Doamne ori îmi dai apă, ori ia-mă la tine! Nu mai suport, mi-e sete rău.
O barză, care medita într-un picior, nu departe de broască, vădit deranjată de prostia broaștei, își cam pierdu echilibru și răbdarea și se repezi către aceasta, și, dând să o înghită, îi zise:
-De când lumea surioară,
Sacul se duce la moară,
Nu vine moara la sac,
Uite acum îți vin de hac!
Doamne chiar ești șugubăț,
Mulțumesc de așa ospăț!
Dar cum orice rău duce către bine, fără să mai stea pe gânduri și rugăciune, broasca sări ca arsă și cât ai zice pește se pomeni în apa proaspătă și rece de izvor. Bău puțin și,dintr-o dată, mintea i se limpezi și orăcăi tainic:
-O, da, da ,Dumnezeu îți dă, dar nu îți și pune în traistă! Răbdare Doamne, răbdare! Mulțumesc de bobârnac, acum știu: mă rog și fac, mă rog și fac!
