E o zi frumoasă de mai, cu soare și flori nerăbdătoare să se dăruiască,oricui vrea să le primească. Rândunele iscusite construiesc sub streșini cuiburi potrivite. Fluturi diafani și zeci de cârlani, dau de veste în țară că e primăvară. Hai copii, afară!
Chemarea primăverii o scoate din casă și pe Miruna, care dă fuga la poalele muntelui unde bunicul a scos căprița la păscut.
-Bunicule, mă ajuți să culeg un buchet de flori pentru bunica?
-Hai să culegem fiecare câte un buchet! zice bunicul privind către un pâlc de gingașe viorele.
Uite aici un toporaș, încă unul, apoi doi și culesul e în toi, până când Miruna zărește, sub o crenguță, ceva mișcare.
-Ce o fi, oare?
-E un pui de cuc, da, de ce umbli, așa năuc? întreabă bunicul privind mirat către puiul dezorientat. Fusese alungat, înainte de vreme, din cuibul în care îl abandonase mama sa. Mamele cuc, sunt printre puținele mame care nu își cresc singure puii. Își depun ouăle în cuiburile altor păsări care cresc puii de cuc până când aceștia reușesc să se descurce singuri.
-Ți-o fi foame, ori ți-e sete, micuțule ? Hai să mergem la izvor, să bei apă, repejor! hotărăște Miruna.
În drum către izvor, Miruna era cât pe ce să calce un fluturaș. Bietul îngeraș se zbătea neputincios în plasa unui păianjen fioros. L-a eliberat îndată și fluturașul speriat s-a aciuat în părul Mirunei, privind cu teamă către puiul de cuc.
-Nu îți fă griji, nu te mănâncă, suntem prieteni! încearcă Miruna să-l liniștească.
Puiul de cuc se hrănește cu insecte însă și pentru el prietenia e sfântă, așa că cei trei își continuă, bucuroși de companie, drumul către izvor. Cu fluturașul în păr și puiul în mână, Miruna ,parcă-i o zână.
Deodată însă, zdup, și zâna dispare. Unde, oare?
-Ajutor, ajutor, cine mă scapă? strigă zâna dintr-o groapă.
Cine însă să o audă: bunicul e departe, iar în jur, nici țipenie de om. Doar păianjenul nervos se lasă pe un fir în jos către Miruna și prietenii ei. Cât ai clipi, puiul de cuc îl înghiți, apoi caută și alte insecte, se ospătează și după ce se mai înzdrăvenește, își ia zborul către bunicul care privea în depărtare.
-Unde o fi Miruna, oare? se întreabă el.
Miruna se roagă fără încetare la îngerașul păzitor, pentru a primi ajutor. Caută soluții salvatoare, dar groapa e încă odată cât ea și pare că nimic nu o poate ajuta. Fluturașul e singura ei consolare:
-Ce bine că nu m-ai părăsit, așa cum a făcut puiul de cuc! zice Miruna, fără să bănuiască că acesta a plecat după ajutor.
Ajuns lângă bunic, puiul se rotește în jurul lui, apoi se îndreaptă către locul unde-i prizonieră Miruna, se întoarce și tot așa până bunicul pricepe.
-Ceva grav s-a întâmplat! zice bunicul speriat, alergând, cât îl mai țin puterile, în urma puiului salvator.
-Ajutor, ajutor, bunicule, unde ești?
-Aici sunt, întinde mâna! Hopa-sus și te-am salvat, copil minunat!
-De unde ai știut că sunt aici?
-Bunicul privește recunoscător către puiul de cuc, care își ia la revedere, gângurind sunete numai de el știute, pe umărul Mirunei. Pleacă apoi în pădure unde îl așteaptă o altă lume. Acum se simte pregătit să își poarte singur de grijă.
-La revedere, prietene drag, mulțumesc pentru ajutor! șoptește recunoscătoare Miruna în timp ce fluturașul din părul ei zboară către o floare.
-Bunicule, să nu uităm, câte un buchet de flori să adunăm!
-Ne așteaptă bunica, să-i povestim ce a pățit nepoțica!
