Pasăre cu gât golaș,
Face un ou uriaș.
Capul în nisip își ascunde,
Unde ești tu, oare unde?
Pasăre cu gât golaș,
Face un ou uriaș.
Capul în nisip își ascunde,
Unde ești tu, oare unde?
Când nu e zăpadă,
Doarme în ogradă,
Dar, când ninge afară,
Cu copiii zboară!
Patru frați încremeniți,
Sub acoperiș proptiți,
Stau și ascultă ce ai de spus,
De când tu pe ei te-ai pus.
De ți-ai pus, cumva, în gând
Ca să pleci de pe pământ
Și să vezi altă planetă,
Nu poți fără o …
Ciocul lat, picioare scurte,
Mănâncă grăunțe multe,
Are mersul legănat
Și îi place la scăldat.
Cine are pene
Și pe ea dormim alene?
Iarna cu ea mă învelesc
Și rapid mă încălzesc.
Lâna din care-i făcută,
Să dorm bine, mă ajută.
Vara, eu mă joc zglobie
Cu mătasea-i aurie,
Boabele de chihlimbar
Le pun toamna în hambar,
Ca să dau la păsărele
Și să fac mălai din ele!
Peste mări, din depărtare
Sosesc păsări călătoare,
Duduie de zor tractorul,
Arând grabnic tot ogorul,
Copacii au înflorit,
Ia ghici, cine a venit?
El slujește printre sfinți,
Vă spune să fiți cuminți,
Să ascultați de părinți,
Să fii harnic, să nu minți!